Fauna

F a u n a

Perdeaua deasa a pădurilor, multimea văilor precum si peretii abrupturilor, care pornesc din arcul pădurilor, adăpostesc o bogata faună, în Ceahlău vietuind „30 de specii din cele 100 de specii de mamifere din tară".

Vom aminti mai întâi cel mai nobil locuitor – capra neagră (Rupicapra rupicapra). În anul 1970 au fost aduse din masivul Retezat 6 exemplare si închis într-un mare tarc din Poiana Sihastrului pentru adaptare. La 10 ani după eliberarea lor în masiv, se apreciau cam 30-40 de exemplare. Se pot întâlni prin Fundu Ghedeonului, pe sub Toaca si Piatra Ciobanului si mai ales prin partea sudică. Capra neagră are blana de vară de culoare sură-cafenie, pe spate o linie neagră, botul si gâtul de un galben pal sau alb. Ambele sexe poartă coarne scurte, spre vârf curbate în formă de cange.

Ciuta (Capreolus capreolus) si cerbul (Cervus carpaticus) sunt si ele monumente vii ale naturii si vietuiesc in toate pădurile masivului. Cerbul trăieste mai tot timpul anului in singurătate dar în perioada împerecherii caută turma de ciute. Deosebit de spectaculoasă pentru câstigarea lor este lupta ce se angajează cu semenii mai tineri. Animal mare cu coarne rămuroase, străbate poienile linistit, uneori înconjurat de 2-3 ciute. Pentru iarnă silvicultorii fac sărării si căpite de fân în anumite locuri, pentru a le usura existnţa.

Stăpânul culmilor împădurite si al locurilor ascunse, ursul (Ursus arctos) îsi are bârlogul prin jgheaburi neumblate, pe sub Panaghia, Piatra Lată, Fundu Ghedeon, Piatra Sură si unde stie numai el! E omnivor, dar când prinde gustul cărnii e stricător, omoară vite si cai. Când ursoaica nu are pui, de obicei nu atacă omul, scuipă în felul ei şi fuge! Este totusi un animal cu „toane" – niciodată nu stii la ce să te astepti de la el. Ursul devine cel mai de temut vânat atunci când este întărâtat sau rănit. Face drumuri lungi noaptea, desi se spune că are vederea slabă, dar se orientează după miros si auz.

Mistretul (Sus scrofa) locuitorul tufisurilor si poienelor din zonele umede si mlăstinoase din Piciorul Scurt sau sub Ocolasul Mic, umblă pe pâraie prin păduri, se tăvăleste si scurmă solul umed in căutare de bulbi si rădăcini suculente. Unele exemplare ating toamna 200-300 kg. Ziua stă ascuns prin desisuri, iar noaptea năpădeste grădinile gospodarilor din satele Ceahlăului, unde găseste porumb si alte bunătăti. Dacă este hăituit aleargă în salturi mari, devine periculos si pentru om. În ultimii ani mistrrtul s-a înmultit în Ceahlău, vânătorii îi mai răresc!

Lupul (Canis lupus) dotat cu simturi bine dezvoltate, vesnic hoinar si înfometat, este cea mai stricătroare fiară din regiune. Numeric, acest răpitor a scăzut în ultimii ani. Totusi, din cotloanele pădurii mai ies la vânătoare, mai ales noaptea, lupii care stau la pândă în jurul stânelor. Câinii ciobanilor duc lupta cu ei până la îndepărtarea de stână.

Simbol al sireteniei vulpea (Vulpes vulpes) o putem întâlni uneori vara pe platourile muntelui, rătăcind cu pasi rari. De cele mai multe ori dă târcoale satelor din împrejurimi.

Ursul Lupul Mistretul Vulpea Veverita Vipera Rasul Jderul Cerbul Ariciul Cocosul de Munte Ciocanitoarea Corbul Bufnita Bursucul

Veverita (Scirus vulgaris) populează toate zonele împădurite din masiv. Veselă si jucăusă, încântă trecătorii cu salturile ei dintr-un brad într-altul.

Dintre feline, pisica sălbatecă (Felix silvestris), prudentă si vicleană, vânează numai noaptea, pândind cu răbdare tot felul de mamifere mici.

Râsul (Lynx lynx), singurul dusman al pisicii, este considerat tigrul pădurilor noastre. Posedă vedere de vultur, atacă pe neasteptate, sărind în spinarea prăzii. Crud si lacom fără pereche, este dusmanul de temut al căprioarelor, al găinuselor si chiar al vitelor domestice. Carnivor prin excelentă, este cel mai dăunător răpitor al vânatului. Blana lui este mult pretuită. Se spune că nu atacă pe om. În Ceahlău este semnalat mai mult pe valea pârâului Izvorul Alb si prin alte locuri dosnice. Vânat în ultimul timp fără opreliste, numărul exemplarelor în masiv s-a redus.

Ascuns pe creanga vreunui copac, jderul (Martes martes) atent si ager, dintr-o săritură se încinge curea pe gâtul căprioarei căreia îi sfăsie arterele si îi suge sângele cald. Prada preferată o constituie micile rozătoare, veveritele si soarecii. Blana de culoare cafenie lucioasă este mult căutată. Rar poate fi prins în cursă, fiind unul din cele mai sirete animale de pradă.

În poienile din jurul Masivului Ceahlau, aproximativ în perioada 15 aprilie - 15 mai are loc împerecherea cocosului de munte (Tetrao urogallus). Aceste zone, care sunt folosite an de an, încep sa fie pregatite de catre cocos cu câteva zile înainte de împerechere. Masculul îsi cheama femela printr-un cântec specific, separat în doua tonalitati: prima seamana cu o bataie de toaca iar cealalta cu sunetul unei tocile. Cocosul de munte are un penaj întunecat- negricios, cu nuante de verde-albastrui pe piept. Gainusa este mai mica si are un penaj cafeniu ornamentat cu pete mai întunecate. Femela este ocrotita de lege. Hrana lor este foarte variata: de la seminte, fructe de padure, muguri de brad sau molid pâna la insecte, larve sau râme.

Vipera (Vipera berus) traieste în taieturile de padure si printre grohotisurile de pe versantii însoriti. Vipera este un sarpe scurt, rareori depasind lungimea de 65-70 cm, se termina cu o coada ascutita brusc, de culoare mai deschisa decât restul corpului. Afara de varietatea de culoare cenusie se mai pot întâlni exemplare de culoare cafeniu-deschis sau aproape negre. Se recunoaste usor dupa linia în zig-zag de pe spate, de-a lungul coloanei vertebrale, de culoare bruna sau cenusie. Capul este aplatizat, de forma triunghiulara, având distinct un semn în forma literei V. Vipera nu ataca omul dar reactioneaza agresiv atunci când este lovita, atinsa sau se simte amenintata. Denumirea populara: napârca. Traieste, în medie, 5-8 ani.

Ariciul (Erinaceus europaeus) sta ziua ascuns sub gramezi de lemne sau frunze uscate, iesind dupa hrana la lasatul întunericului. Se hraneste cu insecte si larvele acestora, melci, uneori broaste, oua sau chiar pasari care cuibaresc la sol. Este deosebit de iscusit tn vânarea serpilor si chiar a viperelor, fiind imun la veninul acestora. Este usor de recunoscut dupa corpul acoperit cu tepi tari si ascutiti, lungi de aproape 2 cm, de culoare brun-neagra la vârf si alba la mijloc. Pe burta corpul este acoperit de o blana cuperi lungi si aspri, alb-galbui. Botul se aseamana cu un rât, cu mustati lungi si aspre. Ariciul este un animal singuratic. În anotimpul rece hiberneaza. Când este în pericol se strânge ghem, descurajându-si dusmanii cu tepii sai. Cei care totusi se încumeta sa-l atace sunt bufnita si vulpea.

Corbul (Corvus corax) este o pasare des întâlnita în Masivul Ceahlau, si care îsi face cuibul pe stânci izolate sau în vârful celor mai înalti copaci. Este cel mai mare si mai puternic reprezentant al familiei Corvidae, din Europa Centrala. Penajul sau are culoarea neagra lucioasa, cu reflexe verzui, iar ciocul este lung si puternic. Se hraneste cu plante, mamifere sau pasari mici, dar si cu cadavre, fiind considerat "sanitarul" naturii. Perechea de corbi se mentine pe toata durata vietii, femela depunând la începutul lui martie între trei si sase oua. Exemplarele tinere tinute în captivitate se îmblânzesc usor si pot pronunta cuvinte sau pot imita glasul altor animale. Traieste peste o suta de ani.

Ciocanitorile atrag atentia asupra lor prin bocanitul lor în scoarta copacilor, atunci când sunt în cautare de hrana. În padurile din Masivul Ceahlau pot fi întâlnite atât ciocanitorile pestrite (Dendrocopos major si D. leucotos), cât si ciocanitoarea neagra (Dryocopus martius).

Ciocanitoarea este o pasare agatatoare. Are gheare lungi, încovoiate si ascutite la vârf, cu care se agata de coaja copacilor, sprijinindu-se pe coada, motiv pentru care penele cozii sunt tari si groase. Ciocaneste în coaja copacilor pâna ce simte ca "suna a gol", apoi bate pâna sparge scoarta si da de insecte. Ciocanitoarea ramâne peste iarna la noi, curatind copacii de insecte si larvele acestora. În Masivul Ceahlau foarte rar se poate întâlni ciocanitoarea cu trei degete (Picoides tridactylus), care reprezinta un relict glaciar. Este o specie ce prefera padurile batrâne de molid. Pentru a obtine seva copacului, aceasta ciocanitoare practica gauri circulare la baza trunchiurilor de molid.

Pasarile rapitoare de noapte au un rol deosebit în mentinerea echilibrului în natura, majoritatea lor hranindu-se cu rozatoare si cu animale batrâne sau bolnave. Bufnita (Bubo bubo) - monument al naturii - este cea mai mare dintre pasarile rapitoare de noapte. Consuma într-o vara pâna la aproape o mie de soareci. Îsi face cuibul în copacii înalti, în el depunând în fiecare an câte trei oua. Sunetele scoase de bufnita sunt scurte si patrunzatoare.

Viezurele sau bursucul (Meles meles) are labe scurte, cu gheare solide, adaptate pentru sapat. Îsi sapa în pamânt vizuini pâna la adâncimea de 2 m, cu galerii lungi de 7-8 m, în care depoziteaza hrana, îsi face cuibul propriu-zis si îsi amenajeaza un spatiu pentru excremente. Vizuina are mai multe intrari, pe care le foloseste în caz de pericol. Cum se însereaza, acesta porneste dupa hrana. Aceasta consta în tot felul de fructe, seminte, larve, melci, oua furate din cuiburile situate pe sol. Rar se catara în copaci, în schimb este un înotator iscusit.