Flora

Laricele sau zada (Larix decidua ssp. carpatica) este un conifer cu frunze cazatoare, fiind specie ocrotita în mod deosebit pe acest masiv. Se întâlneste frecvent în amestec cu molidul si bradul. În România laricele creste în pâlcuri mici în Muntii Ciucas, Bucegi, Lotrului Trascaului si pe Masivul Ceahlau, unde localnicii îl numesc crin. Astfel, terasele pe care se dezvolta laricele poarta denumirea de "polite cu crini". În zona de la obârsia Izvorului Muntelui exista 12 polite, dintre care 7 sunt în apropierea traseului Lutul Rosu. Dintre acestea mentionam polita de la Piatra cu Apa, pe unde trece poteca marcata, iar spre vale se remarca polita lui Pruna. si polita din Cremenis, poate cele mai frumoase polite cu larice din tara. Laricele este un arbore european ce poate ajunge pâna la 40 de metri înaltime. Se remarca printr-o longevitate foarte mare, ajungând pâna la vârsta de 600 - 700 de ani iar uneori depasind 1000 de ani. Se întâlneste în diferite zone, cu exceptia versantilor însoriti si cu soluri superficiale, unde nu poate rezista mult timp. Datorita programului de ocrotire a acestei specii de conifer, astazi în Masivul Ceahlau se întâlnesc exemplare mature, cu diametrul cuprins între 40-70 cm. La sfârsitul lui octombrie, laricele se coloreaza în galben auriu, dând astfel o trasatura unica de frumusete peisajului montan.

Ultima portine a acestui traseu strabate o zona acoperita în special cu jneapan (Pinus mugo). La nivelul etajului subalpin, echilibrul ecologic este foarte labil si nici o alta specie nu poate înlocui rolul complex ale jneapanului. Acesta are importanta functie de reglare a regimului hidrologic, fiind totodata si un factor antierozional. Jnepenisurile se caracterizeaza printr-o rezistenta deosebita la vânt si zapada, aceasta datorita elasticitatii tulpinilor sale. Prin fixarea grohotisurilor de la marginea abrupturilor se creeaza conditii prielnice pentru înaintarea molidului pâna la limita altitudinala potentiala. În jnepenisuri îsi gasesc hrana si adapost foarte multe specii de animale; acestea au un rol deosebit în conservarea genofondului multor ecosisteme din etajul subalpin. Jnepenisurile de pe platoul central din Masivul Ceahlau au fost în mare parte defrisate pentru marirea suprafetelor de pasunat si, în multe cazuri, folosite de catre turisti pentru foc. Aceasta a dus la diminuarea rezervelor de apa freatica, multe izvoare din zona platoului scazând în debit sau chiar secând. În imediata apropiere a cabanei Dochia se observa o intensificare a eroziunii solului datorita lipsei jneapanului. Pentru a restabili o parte a echilibrului ecologic la nivelul platoului central s-au luat o serie de masuri, precum interzicerea deplasarii în anumite zone (cum ar fi, de exemplu, Ocolasul Mare).

Floarea de colt (Leontopodium alpinum), cunoscuta si sub numele de albumita, este cea mai reprezentativa si cea mai cunoscuta floare din zona alpina. De obicei creste în zone greu accesibile, pe pereti abrupti si stâncarii, dar se întâlneste de multe ori si în zona platoului, printre ierburi, sustinuta de pietre mici, izolate. Iulie si august sunt lunile în care înfloreste. A fost cautata în special pentru comercializare deoarece dupa culegere floarea se pastreaza foarte bine. Astfel, numarul lor a scazut îngrijorator. Primele masuri de protectie au fost luate înca din anul 1931, când a fost declarata monument al naturii. Ocrotita prin lege

Sângele voinicului (Nigritella rubra) este o orhidee din ce în ce mai rara pe Muntele Ceahlau. Planta are o tulpina înalta de 10-25 cm, frunzele sunt înguste si alungite, îndreptate în sus. În vârful tulpinii se gasesc flori mici, adunate într-un ghem piramidal sau cilindric de culoare rosu-trandafiriu deschis, care degaja un miros suav, de vanilie. Înfloreste în perioada iulie-august si este octotita de lege. Pe Ocolasul Mic mai remarcam si alte raritati floristice: ipcarige (Gypsophila petraea), opaita (Silene zawadzkii), vinetele (Centaurea triumfetti ssp. pinnatifida), iarba surzilor (Saxifraga panniculata), barba ungurului (Dianthus spiculifolius). Monument al naturii, ocrotit prin lege.

Ciupercile au gasit conditii optime în padurile de pe Ceahlau. De la sfârsitul primaverii si pâna toamna târziu, la umbra si în umezeala padurilor îsi fac aparitia, din stratul de frunze, palariile lor colorate: hribi (Boletul edulis), galbiori (Cantharellus cibarius), creasta cocosului (Clavaria aurea), palaria sarpelui (Amanita muscaria), ghebele (Armillaria mellea).