Leg Dochiei

În ceea ce priveste Stânca Dochiei, ea este, poate, locul cel mai învaluit în mister. Despre aceasta stânca unii spun ca ar fi pietrificarea unei batrâne ciobanite, care, învesmântata cu noua cojoace, a pornit, împreuna cu oile si caprele sale, spre vârful muntelui, desi vremea nu-i îngaduia. Si, cum mergea ea, a început sa ploua si sa ninga. Si, fiindca cojocul de deasupra se uda mereu si se îngreuna, obosind-o la drum, batrâna ciobanita a lepadat, unul câte unul, opt din cele noua cojoace. Atunci, s- a pornit un ger mare de la Dumnezeu, ger care a înghetat-o împreuna cu oile si caprele sale.

Altii povestesc ca despre Baba Dochia se spune ca era asa de rea încât si copiii, care cum cresteau, fugeau de ea, pentru a scapa de rautatile ei. Numai unul singur, un baiat, cel mai rabdator dar si cel mai putin la minte, i-a fost ramas dintre toti copiii în preajma. Dragomir, c-asa îl chema pe fecior, era mereu dus cu oile si numai biata nevasta-sa, harnica si buna la suflet, rabda si suferea toate hachitele soacrei sale, care îi pusese gând rau, sa scape de ea. Astfel, într-o buna zi, o trimise la râu pe nora sa spele lâna cea alba pâna s-o înnegri. Se munci saraca fata cât se munci, dar dupa trei zile de truda lâna tot alba era. Necajita ca nu reuseste sa îndeplineasca porunca soacrei, fata începu sa plânga. Si pe când plângea ea, numai ce se trezi cu doi batrâni în preajma, Dumnezeu si Sf. Petru. Auzindu-i necazul si facându-li-se mila de ea, îi înnegrira lâna. Vazând una ca asta, baba o trimite iar la râu, de data asta sa spele lâna pâna s-o albi. Pe când se chinuia biata fata, iaca apar si cei doi batrâni. Dar în loc sa-i albeasca lâna, cei doi îi dete fetei o gramada de flori si fragi spunându-i fetei sa le duca babei. Când vazu hârca florile si fragii, uita de lâna, îl chema repede pe Dragomir si-i spuse: "Mai Dragomire, dac-au înflorit fragii înseamna c-a venit vremea sa mergem la munte, la stâna, sa masuram oile". Si rapezita cum era baba, îl lua pe Dragomir si pleca îmbracata asa cum o prinse vremea, cu noua cojoace pe ea si cu oile în urma. Afara se încalzise bine si, cum mergea urcând la deal, baba grabita se încinse si începu a lepada cojoc dupa cojoc, încât pâna în vârful muntelui nu mai ramasese decât în camesoi. Atunci porni însa cel de sus o vifornita cu zloata, de au înghetat si baba si oile, cu Dragomir alaturea.

O alta legenda, întâlnita în Bucovina, o prezinta pe Dochia drept o fata de împarat care, fugind de împaratul cotropitor ce voia sa o ia de nevasta, s-a travestit în pastorita, urcând cu o turma de oi în munti. Cum timpul era frumos, a început sa lepede din cojoace unul câte unul. Dar aproape ajunsa în vârf, se lasa deodata un frig, de ziceai ca e iarna. Nefiind deprinsa cu frigul si temându-se sa se întoarca, începu a cârti împotriva lui Dumnezeu. Acesta o pedepsi prefacând-o în stana de piatra, iar oile în bolovani. Alta varianta spune ca fiind pe cale de a fi prinsa de împaratul cotropitor, fata ceru lui Dumnezeu sa fie transformata în stana de piatra, rugaminte ce-i fu îndeplinita.