|
Legenda Stanilelor
|
|
Se spune ca, īn timpurile stravechi, a poposit pe aceste meleaguri un cioban pe nume
Stanila, chipes si trufas la port, dar sarac lipit pamāntului.
El sosise cu gānd de marire, auzind ca pe aici se afla pasunile cele mai bogate-n verdeata
din toata Moldova si cel mai blānd soare de pe fata pamāntului, lasate asa de Dumnezeu
de la descalecatul lui Dragos.
Si cum īsi pastea el oile īn creierii muntilor, se īntālni īntr-o buna zi cu o pastorita, Maria,
atāt frumoasa ca la soare te puteai uita, dar la dānsa ba. Lui Stanila, ciobanita īi cazu cu
tronc dintr-o privire, dar Maria cauta sa vada cāte oi avea Stanila, si nu ce inima de aur se
ascundea īntrānsul. Si fata, fiica mai mare a celui mai bogat baci de prin acele parti, aflānd
de saracia lui, nici ca se mai uita la el de atunci īncolo. Bietul Stanila, nemaiputānd sa-si
stapāneasca suferinta, se hotarī sa-si puna capat zilelor aruncāndu-se de pe niste stānci
īnalte, iara de atunci stāncile celea ramasera botezate cu numele lui.
|
